E drept ca omul e mai sigur pe ce-si face singur cu mana lui, dar parca e mai bine sa ti-o faca cineva in locul tau. De-aia e mai buna o cutie pilotata sau (semi)automata.
Primul lucru pe care o sa-l visezi si o sa ai cosmaruri cu el, este schimbatorul de viteze. In oras, 90% din timp, o sa fii ceva gen: A intaia, a doua, a treia, a patra. Plecare de pe loc, a intaia, a doua, a treia, a doua, a treia, a doua – OPRIRE! – plecare de pe loc, intaia, doua, treia, doua iar … etc.
La modul serios, am ajuns sa ma intrebe lumea in ce zi suntem si sa raspund: “a intaia” sau “a doua”.
Totodata, ti se va schimba perceptia despre profesionisti. Daca pana acum, nea Gigel, pe care il plateai sa te duca de colo-colo, ti se parea om cu experienta, daca te apuci de scoala de soferi noul profesionist va deveni o persoana talentata, cu sange in instalatie, cu tupeu, cu o capacitate de calcul a unghiurilor, a spatiilor, a planurilor si a sanselor de a se strecura printre diferite corpuri cat mai rapid fara sa opreasca … sau mai pe scurt: taximetristul.
Nu exista sofer mai priceput ca taximetristul. Nici macar politistu’ care te examineaza. Ala e pistol cu apa nene. Taximetristul este ACE! (a se citi “as”).
A treia lucru … ptiu, na … ca v-am zis ca va molipsiti, al treilea lucru: nu stiu cum, dar, desi reglezi oglinzile alea la pornire, cand incepi sa conduci mai bine, nu stiu cum, dar cumva nu mai vezi in ele, parca se vorbesc sa se deregleze. Ori asa, ori e o chestie intre instructori sa iti deregleze oglinzile pe ascuns ca sa-si bata p*la de tine. 🙂
Tot timpul mai e un pieton! (aici am accentuat, ca trebuie retinut) Ca picatura aia de pipi ce pica atunci cand ai zis ca ai terminat tot, atunci cand opresti la o trecere sa acorzi prioritate la pietoni, tot timpul, dar TOT TIMPUL, mai e un pieton, dar care nu se vede si sta dupa o masina/duba/remorca … ceva, dar care apare fix atunci cand bagi a-ntaia sa pleci de pe loc, ca sa-ti calce instructoru’ frana si sa te faca sa arati prost. TOT TIMPUL.
Profesionistul se razgandeste rapid! Cand un profesionist (am dat definitia lui mai sus), iti face semn ca te lasa sa faci virajul, NU TE BAGA MAN! Taman atunci se trezeste matematicianul din el si incepe sa calculeze cat timp ii tre sa se bage printre tine si bordura. NU IEI VIRAJU cand iti zice el sa iei viraju.
Totodata, sa nu te amagesti daca nu ai radio sau muzica in masina. Profesionisti cunosc si muzica. Daca esti umpic mai creativ din fire, firecare claxon iti aduce aminte de o melodie. Si uite asa, vreo cativa profesionisti te pot face sa iti aduci aminte chiar si cateva sute de melodii pe zi, poate chiar sa-ti compuna o melodie din claxoane.
In giratoriu ai prioritate, in genere, insa doar daca nu cumva este vreun profesionist ce tocmai da sa intre in sens. Atunci pierzi prioritatea. Ori asta, ori il lovesti daca vrei sa ramai cu ea (prioritatea).
Oamenii sunt buni cu tine cand te vad cu “SCOALA”. Nu stiu de ce exact, dar cand esti primul intr-o coloana de masini si opresti la semafor (rosu), toti colegii din spate tin sa iti aduca aminte ca e rosu, sa nu cumva sa pleci. Sau cel putin asta cred ca vor sa zica atunci cand te claxoneaza intr-una. Cred ca se gandesc la tine ca esti incepator. Nu cumva sa uiti ca este rosu … ca altfel nu-mi pot da seama de ce claxoneaza.
Si ultima: Nu te uita dupa tipa aia cu pantaloni mulati care merge pe trotuar. Risti sa apara ala dupa duba/masina/remorca taman atunci si sa vrea sa treaca strada. 🙂
O simbioza perfecta intre o gramada de informatii, abilitati, capabilitati, experiente si cafea.